Despre noi
Sunt o pasionată de croșetat de când mă știu. Îmi amintesc cum în copilărie aveam o sumedenie de haine croșetate de mama și bunica. Și mai îmi amintesc și clipele în care stăteam pe scăunelul meu și încercam să "impletesc" cu andrelele hăinuțe pentru păpuși.
Crescând s-a mai adăugat setea de a crea lucruri minunate, dar și perfecționismul unei Fecioare veritabile și ta-daaaaaam....așa s-a născut Kinderina.
Kinderina este despre a face copii fericiți, dar și despre a-i ajuta să se dezvolte armonios. Poți folosi jucăriile Kinderina pentru a-i învăța pe cei mici părțile corpului sau să-și dezvolte îndemanarea: leagă și dezleagă fundițe sau panglici, poți să-i inveți culorile și uite asa prichindelul vostru invață ceva nou si folositor prin joacă. Copilaria este perioada care ne urmărește, vrem-nu vrem, toată viața, iar jucăriile Kinderina sunt create pentru a aduce sentimentul acela care să te facă să iți amintești cu drag de copilărie.
Toate produsele Kinderina sunt realizate manual, cu grijă pentru cei mici, cu atenție la detalii și multă, multă pasiune. Materialele folosite sunt de calitate și sigure pentru cei mici, iar gama de culori este largă.
Poți alege din modelele prezentate pe site, însă îți putem realiza la comandă și jucăria preferată: putem alege împreună culoarea și stabili detaliile modelului, astfel încât să rezultatul să fie exact ce-ți dorești.
Kinderina este locul unde se întâmplă magia, și tare mi-aș dori să împărtășesc cu voi măcar o parte din ea.