Povestea din spatele jucăriilor Kinderina
Te salut,
Sunt Viorina: mamă de copil minunat, soția unui om care mă determina să devin mai bună în fiecare zi, femeie în continuă descoperire, îndrăgostită de viață și pasionată de croșetat, dar mai ales fascinată de efectele acestui obicei - croșetatul.
Da, ați ghicit, eu sunt cea din spatele pufoșeniilor Kinderina!….the one and only :)
De mult cochetez cu ideea de Blog, pentru că scrisul a devenit o adevărată terapie pentru mine, însă mi-am tot găsit scuze să amân începerea lui. Ei, anul acesta mi l-am propus (sau nici măcar, a venit o sete așa, de mai mult și mai bine) unul al provocării proprii și a ieșirii din zona de confort și m-am pus pe treabă…sau pe scris ;)….bine, în stilu-mi propriu, de a tot amână lucrurile care îmi produc disconfort, și blogul ăsta l-am activat abia acum, când nici măcar nu știu dacă mai e la modă să scri pe blog :))….dar mă rog, fiecare cu filmul lui și cum nu mă prea dau eu în vânt după trenduri am decis să-i dau bătaie.

Așadar, dacă ar fi să mă prezint în câteva cuvinte, ți-aș spune că:
sunt o familistă convinsă,
iubesc copiii și sunt absolut fascinată de cum te pot influența (indiferent din ce postură interacționezi cu ei),
ascult podcast-uri și cărți audio (la greu), deși mie îmi place mai mult să țin o carte în mână, dar nu mai am timp să citesc
ador să dansez
am foarte puțini prieteni
ascult multă muzică de pian și country….și disco…și retro….și latino
mă intrigă psihologia și corpul uman
îmi place și apreciez tot ce înseamnă lucru făcut de mână
cel mai frică îmi e de boală
râd cu poftă și din tot sufletul, dacă simt - și am observat că asta, uneori deranjează… oh, well!
plâng la filme…și de multe ori și la desene animate :))
nu suport să văd copii suferind.
nu suport mincinoșii și abuzatorii - poate asta trebuia să o pun prima chiar.
Și închei aici că altfel se transformă într-un roman, în loc de articol de blog :)
De croșetat, croșetez de când mă știu: fie că le făceam hăinuțe păpușilor când eram copil, sau chiar mie, după ce am mai crescut (un pic). Mama și bunica cred că mi-au sădit curiozitatea asta într-ale croșetatului, așa că s-ar putea spune că ele sunt responsabile, în parte, de ceea ce fac acum ;)…acuma că stau să mă gândesc, cred că mai degrabă m-a marcat sentimentul pe care îl aveam atunci când le vedeam că croșetează, tricotează sau cos, decât acțiunea în sine: era întotdeauna momentul în care parcă totul dispărea și păreau atât de calme, liniștite, relaxate (deși știu că aveau o mie și o sută de gânduri în cap) și stăteam una lângă cealaltă, bucurându-ne de liniște și prezența celeilalte….parcă timpul stătea pe loc!
Că ce să și faci pe vremea aia, când nu aveai nici televizor, nici smartphone, nici laptop, de internet nu mai zic. Coseai, croșetai, te jucai pe afară și îți creai propriile jocuri și lumi imaginare.
De profesie sunt farmacist, dar am dat eprubeta pe croșeta, cum s-ar spune și într-o perioadă mai grea a vieții mele, am redescoperit această pasiune veche a mea, mulți ani uitată. Am început să exersez, să explorez, sa învăț și să mă adaptez. Aș putea spune că croșetatul chiar a avut un efect terapeutic pentru mine, dacă stau bine sa mă gândesc… Croșetatul și serialul “Friends”.
Mai târziu am luat croșeta mai în serios și m-am pus pe creat jucării catifelate care să aducă zâmbete, chicoteli și liniște în viețile copiilor…..și ale părinților, de ce nu?
Unul din factorii decisivi însă, care m-a făcut să mă dedic complet proiectului Kinderina a fost, fără doar și poate intrarea în viață noastră a fiului nostru, Victor - o minune de copil , care ne-a făcut să vrem să fim oameni mai buni și să descoperim în noi laturi pe care nici nu știam că le avem.
Copiii mi-au plăcut dintotdeauna, însă nu știam eu cât e de provocator să fi părinte înainte sa îl avem pe Victor. Am învățat să devenim părinții de care Victor are nevoie câte un pic cu fiecare zi (și încă mai învățăm). Dar am observat cât de mult îi ajută pe copii în dezvoltare și autoreglare emoțională, partea aceasta de explorare cu jucării senzoriale, așa că m-am concentrat mai mult pe jucăriile astea minunate, pe care le fac cu inima plină de lumină și căldură, deja de câțiva ani și care îmi doresc să ajungă la cât mai mulți copii.
Cred foarte, foarte tare că fiecare copil merită văzut, auzit, respectat și iubit… și chiar răsfățat din când în când. Așa că pun toate gândurile astea în jucăriile și toate produsele pe care le fac, pentru că asta vreau să transmit prin ele. Pentru mine nu sunt simple jucării, sunt căi prin care pot transmite ceea ce simt. Și dacă pot aduce un zâmbet și niște chicoteli și bucurie în sufletul copiilor, dar și al părinților, pentru mine asta e minunat.
Închei aici pentru moment, dar te invit să îți pui și tu întrebarea, măcar din când în când: Ce am făcut azi pentru copilul meu ca să știe că este iubit și apreciat?
Acestea fiind zise, dacă ai ajuns până aici cu cititul, îți tare mulțumesc și te invit cu dragă inimă să hoinărești prin categoriile de pe site și să descoperi toată magia. Și dacă ți-a plăcut articolul meu, revino pe blog și săptămâna următoare pentru un nou articol - voi posta câte un articol în fiecare luni și pentru a mă cunoaște mai bine, dar și pentru a-ți răspunde la eventualele întrebări pe care le-ai putea avea în legătură cu jucăriile Kinderina, așa că te invit la dialog.
Pe curând,
Viorina
